Inchirierea unei masini sau propriul vehicul? Ce sa alegi cand mergi in vacanta.

Inchirierea unei masini sau propriul vehicul? Ce sa alegi cand mergi in vacanta.

28 Jul. 2021

Inchirerea unei masini sau propriul vehicul? Ce sa alegi cand mergi in vacanta.

Vara este perioada in care majoritatea oamenilor aleg sa plece in vacanta, fie ca vorbim de un concediu in doi, cu familia sau cu grupul de prieteni. De la rezervarea camerelor in care vei sta, la trasarea si programarea activitatilor pe care vei vrea sa le faci sau a locurilor pe care iti doresti sa le vizitezi, exista destul de multe lucruri pe care trebuie sa le stabilesti in avans.

Pe langa toate acestea, un alt lucru pe care trebuie sa il iei in considerare este cum te vei deplasa dintr-un loc in altul. Alegi sa conduci propriul vehicul sau te gandesti sa inchiriezi o masina? Cert e ca inainte de a decide care varianta e mai potrivita pentru tine, ar fi bine sa analizezi plusurile si minusurile fiecarei alternative.

In mod firesc, este posibil sa fii preocupat ca vei plati in plus pentru a inchiria un automobil, spre deosebire de condusul propriei masini. Desi este un aspect important de luat in considerare, ar fi bine sa privesti imaginea de ansamblu si sa tii cont si de alte lucruri pentru a vedea in final daca varianta inchirierii unui vehicul nu e mai avantajoasa atunci cand mergi in vacanta.

Iata 4 motive pentru care inchirierea unei masini ar putea fi o varianta mai potrivita decat optarea pentru masina proprie:

  • Eviti uzura propriei masini

Unul dintre cele mai importante motive pentru a inchiria o masina pentru calatoria ta este pentru a evita uzura propriului vehicul. Astfel, poti economisi bani prin faptul ca nu va mai trebui sa te preocupi de uzura generala suplimentara a masinii, precum si posibilele reparatii costisitoare care pot surveni, mai ales daca pornesti intr-o calatorie pe o distanta mai mare.

  • Masina ta nu este suficient de fiabila si confortabila

Daca ai o masina mai veche, care stii sigur ca nu o sa reziste la un drum lung, atunci varianta unei masini inchiriate este cu siguranta mai potrivita.

De asemenea, in cazul in care detii o masina care se potriveste nevoilor tale pentru drumurile zilnice prin oras, insa nu iti asigura gradul de confort dorit pentru o calatorie mai lunga, cu mai multe persoane, atunci ar fi recomandat sa te orientezi catre un automobil inchiriat, care se pliaza pe cerintele tale.

  • Vrei sa conduci ceva nou

O calatorie ar putea fi un moment bun si pentru a testa un vehicul nou. La urma urmei, este o experienta mult mai cuprinzatoare care iti permite sa vezi o imagine de ansamblu – asta in special pentru ca exista anumite lucruri pe care nu-ti dai seama ca le doresti pana nu mergi cu mai multe ore cu masina si iti dai seama ca nu le ai.

Fie ca este un model nou de masina pe care iti doreai de ceva timp sa il testezi, fie ca te gandesti sa iti achizitionezi un model similar in viitor si vrei sa vezi cum te simti la volanul unui automobil de acest tip, inchirierea masinii pentru vacanta poate fi ocazia ideala pentru a face acest lucru.

Daca in mod obisnuit conduci o masina de dimensiuni reduse, iar in concediu pleci alaturi de mai multi membri ai familiei sau de grupul de prieteni, cu siguranta vei avea nevoie de un automobil mai spatios.

In cazul in care stii ca va trebui sa te deplasezi pe un teren montan, iar propriul vehicul nu este potrivit pentru calatorii de acest tip, solutia inchirerii unei masini s-ar putea sa fie, de asemenea, mai potrivita.

  • Ai nevoie de mai mult spatiu

Ori de cate ori pornesti intr-o vacanta cu masina, este important ca spatiul sa fie suficient pentru toti pasagerii. Inchirierea unei masini inseamna ca poti alege un vehicul care sa fie de dimensiunea potrivita nevoilor tale. Acest lucru este util mai ales daca esti intr-o calatorie cu familia sau prietenii - si bagajele acestora.

Poti inchiria o masina care are un portbagaj suficient de spatios, dar si suficient spatiu pe bancheta din spate astfel incat toti pasagerii sa se simta confortabil pe durata calatoriei.

Nu exista o regula anume pentru a stabili daca este mai eficient sa inchiriezi o masina in loc sa folosesti propriul vehicul atunci cand pleci in vacanta. Cea mai buna solutie pentru a vedea care varianta e mai potrivita pentru tine este sa iei in calcul toate avantajele si dezavantajele ambelor alternative. Daca te hotarasti totusi sa inchiriezi o masina, poti alege serviciile de rent a car Compexit si in mod sigur vei gasi in flota auto un automobil potrivit nevoilor tale.

Social